cartea care te face să uiţi

Am p??it-o deja de dou? ori de când sunt în Bucure?ti ?i, implicit, merg cu metroul.
 
S? am în mân? o carte atât de fain?, de bine scris?, cu un subiect savuros încât s? uit s? cobor din metrou unde trebuia.
 
Da, nu e cine ?tie ce m?rturisire/concluzie/solu?ie la problemele lumii, doar c? sim?eam c? datorez cumva autorilor s? împ?rt??esc lumii ce treab? bun? au f?cut.
 
 
Prima carte care m-a captivat într-atâta pe metrou a fost "Conjura?ia imbecililor" de John Kennedy Toole, care prin maniera de a scrie m? f?cea s-o ur?sc ?i s-o iubesc în acela?i timp. Ca ?i "The Remains of the Day" care m? facea s? fierb ?i s? m? cert cu naratorul când era atât de ra?ional de-mi era imposibil s?-l în?eleg.
 
La "Conjura?ia imbecililor" am admirat mai mult abilitatea de a m? face s? dispre?uiesc a?a tare un personaj, dar s? nu m? pot desprinde de el în acela?i timp.
 
 
Ce e a?a special la a doua carte? "Jocul lui Ender" cum au tradus-o, a lui Orson Scoot Card.
P?i afli imediat. Subiectul, scriitura ?i îndoiala c? s-ar putea adeveri.
?i avalan?a de st?ri amestecate.
 
Voi a?i p??it-o cu vreo carte? Ia împ?rt??i?i… :)


Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X